STRATEGII PENTRU A REVENI ÎN ZONA DE REZILIENȚĂ

Strategiile de Ajutor Imediat sunt acțiuni simple și rapide care pot fi practicate pentru a ne întoarce corpul, mintea și atenția la momentul prezent. Ele funcționează ca instrumente pe care le putem folosi atunci când suntem aruncați fie în Zona Înaltă, fie în cea Joasă, pentru a ne „reseta” și a ne readuce corpul înapoi într-un spațiu de echilibru – adică în Zona noastră de Reziliență. Aceste strategii sunt exerciții scurte, ușor realizabile, care, atunci când sunt practicate în mod repetat, pot fi utile în momentele de stres sau de suferință, pentru a readuce/reinstaura calmul și pentru a recâștiga capacitatea de a ne opri, de a lua o pauză, de a gândi mai clar și de a alege cum să acționăm mai departe.

Cercetările arată că atunci când sistemul nostru nervos este hiper- sau hipo-activat, îndreptarea atenției către alte senzații – prin activități precum cele oferite de Strategiile de Ajutor Imediat – poate avea un efect de reglare a organismului, uneori în doar câteva secunde. Strategiile de Ajutor Imediat tind să funcționeze cel mai bine atunci când sunt practicate împreună cu exercițiul de observare a senzațiilor (focalizarea atenției asupra senzațiilor care apar în interiorul corpului).

Pentru a putea folosi cu succes aceste strategii atunci când ne aflăm în situații dificile, trebuie să le exersăm de foarte multe ori atunci când ne aflăm în Zona de Reziliență. Acest lucru ajută la construirea „mușchiului memoriei” necesar pentru ca abilitățile pe care le-am dobândit în urma practicării lor să ne fie disponibile atunci când avem nevoie de ele. În următoarele pagini veți găsi cele nouă Strategii de Ajutor Imediat pe care puteți începe să le practicați deja, astfel încât în momentele în care aveți nevoie de ele să vă fie familiare.

  1. Beți încet un pahar cu apă.

Simțiți prezența apei în gură și în gât.

Ce senzații observați în interiorul corpului?

Sunt plăcute, neplăcute sau neutre?

2. Numiți șase culori pe care le observați.

Ce senzații observați în interiorul corpului?

Sunt plăcute, neplăcute sau neutre?

3. Priviți prin cameră și observați ce vă atrage atenția.

Ce senzații observați în interiorul corpului?

Sunt plăcute, neplăcute sau neutre?

4. Numărați înapoi de la 10 la 1 în timp ce vă plimbați prin cameră.

Ce senzații observați în interiorul corpului?

Sunt plăcute, neplăcute sau neutre?

5. Atingeți o piesă de mobilier sau o suprafață din imediata apropiere.

Observați temperatura și textura acesteia.

Ce senzații observați în interiorul corpului?

Sunt plăcute, neplăcute sau neutre?

6. Presați palmele între ele cu fermitate sau frecați-le până când se încălzesc.

Ce senzații observați în interiorul corpului?

Sunt plăcute, neplăcute sau neutre?

7. Observați trei sunete care se aud în cameră și trei sunete care se aud afară.

Ce senzații observați în interiorul corpului?

Sunt plăcute, neplăcute sau neutre

8. Plimbați-vă prin cameră.

Observați senzația pe care o aveți atunci când tălpile ating podeaua. Ce senzații observați în interiorul corpului?

Sunt plăcute, neplăcute sau neutre?

9. Apăsați încet cu mâinile sau cu spatele un perete sau o ușă închisă.

      Ce senzații observați în interiorul corpului?

Sunt plăcute, neplăcute sau neutre?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *