Test de Inteligență Emoțională

Alege răspunsul care descrie cel mai bine reacția ta la următoarele scenarii. Răspunde pe baza a ceea ce ai fi vrut să faci în realitate, nu cum crezi tu că trebuie să fie răspunsul.

  1. Imaginează-ți că te afli la ora de curs și dintr-o dată pământul începe să se cutremure foarte puternic, cu un zgomot înspăimântător. Ce faci?

a. Continui să stai liniștit în bancă și să citești lecția din manual, dând puțină atenție evenimentului, așteptând ca acesta să înceteze în curând.

b. Devii plin de grijă față de pericol, urmărind profesorul și asculți cu atenție instrucțiunile date de acesta.

c. Câte puțin din a) și b).

d. N-am observat nimic.

2. Ești în curtea școlii în timpul recreației. Unul dintre colegii tăi nu este acceptat în jocul celorlalți și începe să plângă. Ce faci?

a. Nu te bagi, îl lași în pace.

b. Vorbești cu el și încerci să-l ajuți pe acest coleg.

c. Te duci la el (ea) și îi spui să nu mai plângă.

d. Îi dai o bomboană sau altceva care să-l facă să uite.

3. Imaginează-ți că te afli în mijlocul ultimului semestru și speri să obții un premiu, dar ai descoperit că nu ai nota dorită la o materie, ci una mai mică decât cea la care te așteptai. Ce faci?

a. Îți faci un plan special pentru a-ți îmbunătăți nota, hotărându-te cum să-ți urmezi planul.

b. Te hotărăști să înveți mai bine anul următor.

c. Îți spui că nu te interesează materia respectivă și te concentrezi asupra altor discipline unde notele tale sunt și pot fi mai mari.

d .Mergi la profesor și încerci să discuți cu el în scopul obținerii unei note mai bune.

4. Consideră că în lipsa profesorului ești elevul responsabil cu disciplina în clasă. În urma unor acte de indisciplină, zece elevi au fost deja avertizați cu scăderea notei la purtare și ești descurajat din cauza acestei situații. Ce faci?

a. Notezi numele elevilor indisciplinați ți predai lista profesorului a doua zi.

b. Consideri că nu-ți poți asuma această responsabilitate.

c .Încerci să discuți cu elevii, propunând soluții pentru păstrarea disciplinei și pentru îndreptarea situației.

d. .Dorești să devii responsabil cu altceva.

5. Ești anunțat că de mâine o sa aveți un nou coleg, de etnie rromă. Surprinzi pe cineva spunând cuvinte urâte la adresa lui. Ce faci?

a. Nu-l iei în seamă, consider că este numai o glumă.

b. Îl chemi afară pe colegul răutăcios și îl cerți pentru fapta făcută.

c. Îi vorbești în prezența celorlalți spunând că asemenea fapte sunt nepotrivite și no vor fi acceptate în clasa voastră.

d. Îți sfătuiești colegul să fie bun și îngăduitor cu toți colegii.

6. Te afli în recreația mare și încerci să calmezi un coleg de clasă înfuriat pe un alt coleg care i-a pus piedică pe hol, riscând astfel să-i fractureze brațul. Ce faci?

a. Îi spui să-l ierte, pentru că ceea ce s-a întâmplat a fost o glumă.

b. Îi povestești o întâmplare hazlie și încerci să-l distrezi.

c. Îi dai dreptate, considerând, asemenea lui, că celălalt coleg s-a dat în spectacol.

d. Îi spui că ți s-a întâmplat și ție ceva asemănător și că te-ai simțit la fel de furios, dar după aceea ți-ai dat seama că cel vinovat putea la rândul său să cadă și să-și spargă capul.

7. Tu și prietenul tău cel mai bun vă certați și aproape ați ajuns să vă luați la bătaie. Care este cel mai bun lucru de făcut?

a. Faceți o pauză de 20 de minute și apoi începeți să discutați din nou.

b. Te oprești din ceartă și taci.

c. Spui că-ți pare rău și îi ceri și prietenului tău să-și ceară scuze.

d. Vă opriți puțin pentru a vă liniști și apoi fiecare pe rând spune ceea ce gândește despre problemă.

8. La sfârșit de an școlar se organizează o serbare. Închipuie-ți că tu ești coordonatorul unui grup de elevi și vreți să compuneți o scenă hazlie. Cum faci?

a. Îți faci un orar și aloci timp pentru fiecare amănunt.

b. Propui să vă întâlniți după ore și să vă cunoașteți mai bine.

    c. Îi ceri fiecărui copil să vină cu idei.

    d. Vă strângeți toți în grup și tu îi încurajezi pe ceilalți să propună diverse variante.

    9. Imaginează-ți că ai un frate de trei ani care întotdeauna a fost foarte timid și puțin înfricoșat de locurile și oamenii străini. Ce atitudine ai față de el?

    a. Accepți că are un comportament timid și cauți să-l protejezi de situații care pot să-l tulbure.

    b. Îl prezinți unui medic, cerându-i un sfat.

    c. Îl duci cu bună știință în fața oamenilor străini și în locuri necunoscute, astfel încât să-și poată înfrânge frica.

    d. Faci cu el o serie permanentă de jocuri și competiții ușor de realizat, care îl vor învăța că poate intra în legătură cu oamenii și poate umbla prin locuri noi.

    10. Imaginează-ți că îți place foarte mult desenul. Începi să te pregătești pentru a desena în timpul tău liber. Cum faci?

    a. Te limitezi să desenezi doar o oră pe zi.

    b. Alegi subiecte de desen mai grele, care să-ți stimuleze imaginația.

    c. Desenezi doar când ai chef.

    d. Alegi subiecte de desenat pe care știi să le faci.

    1a, b, c20 puncte5c20 puncte8b20 puncte
    2b20 puncte6b, c5 puncte9b5 puncte
    3a20 puncted20 puncted20 puncte
    4c20 puncte7a20 puncte10b20 puncte

    Se adună punctele la cele 10 răspunsuri. Semnificația scorului global este:

    Până la 100: sub medie.

    Între 100-150: mediu

    Peste 150: peste medie

    200: excepțional.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *