Emoţii determinante – Sentimente care determină acţiuni necesare pentru a modifica circumstanţele vieţii noastre.
Furia = Emoţia de îndepărtare a obstacolului.
Mânia este emoţia pe care ne bazăm pentru a îndepărta obstacolele către rezultatele pe care ne simţim îndreptăţiţi să le obţinem. Adesea apare în combinaţie cu răzbunare, furie şi alte sentimente negative.
Frica = Emoţia de pregătire pentru ameninţare. Frica ne pregăteşte pentru pericole şi adesea ne motivează să ne retragem dintr-o situaţie periculoasă. Frica e similară cu anxietatea dar include o reacţie la un obiect sau situaţie mult mai clar de identificat.
Anxietatea = Emoţia luptei pentru hipervigilenţă. Anxietatea energizează sistemul să se confrunte cu o provocare/înfrângere. Similară cu frica, dar diferă prin faptul că apare în circumstanţe mult mai ambigue.
Surpriza = Pregătirea noului. Surpriza ne orientează repede către evenimente noi astfel încât să facem o apreciere rapidă a ameninţării sau oportunităţii. Şocul este similar, dar şocul, în mod caracteristic, urmează unui eveniment traumatic şi adesea este urmat de o separare disociativă sau de amorţeală.
Plictiseala = Emoţia “distrează-mă”. Plictiseala indică o lipsă de stimulare pozitivă. Plictiseala ne determină să căutăm un nivel îmbunătăţit de stimulare (ex.: măzgăleala), sau de a-i înrola pe alţii ca sursă de stimulare.
Toţi copiii încep viaţa cu oredispoziție pentru emoţiile listate mai sus. Emoţiile determinante de mai jos se dezvoltă pe măsură ce fiecare capătă mai multă experienţă de viaţă.
Dispreţ = Emoţia de distanţare. Ne bazăm pe dispreţ pentru a crea o distanţă psihologică faţă de o persoană, grup sau obiect. Prin dispreţ căutăm să negăm afilierea cu persoana sau obiectul. Sentimentul de ură este o versiune foarte intensă a dispreţului. Dezvoltăm ura pentru acele obiecte sau oameni care ,într-un fel contribuie la faptul că nu ne simţim bine cu viaţa noastră.
Depresia = Emoţia de retragere. Depresia este emoţia care ne retrage dintr-o bătălie pe care nu o putem câştiga. Include dezamăgirea/frustrarea/mânia. Când e prelungită poate deveni foarte greu de scăpat din această stare. Adesea include grade de tristeţe şi frustrare/mânie
Suferinţa = Emoţia de tulburare. Suferinţa este un amestec de sentimente, cel mai adesea anxietate şi depresie. Suferinţa apare atunci cand ne aflăm în criză, fără abilitatea de a implementa soluţii eficiente.
Dezgust = Emoţia de respingere. Dezgustul ne determină să respingem sau să întoarcem spatele unui obiect (sau persoană) pe care îl găsim neplăcut. Dezgustul este cel mai adesea asociat cu obiecte şi imagini respingătoare.
Spaima = Emoţia de evadare. Ne bazăm pe spaimă pentru a căuta o scăpare dintr-o obligaţie neplăcută.
Stânjeneala = Sentimentul încălcării regulilor sociale. Stânjeneala ne anunţă că am încălcat o regulă socială. Similară cu ruşinea, dar totuşi mai circumstanţială.
Invidia = Emoţia-dorinţă. Simţim invidie pentru ceva ce conţine promisiunea de validare/amplificare de sine—poate duce la gândirea obsesională.
Frustrarea = Emoţia de protest. Folosim frustrarea pentru a indica insatisfacţia noastră legată de evenimente, ca un mijloc de a obţine ceva ce ne dorim (ex.: conformarea celorlalţi) sau să ieşim din ceva ce nu vrem. Frustrarea este foarte des întâlnită şi adesea precedă exprimarea mâniei sau a altor emoţii.
Lăcomia = Emoţia de achiziţie. Lăcomia ne determină să acumulăm cât mai mult posibil. Similară cu invidia, dar de obicei implică rezultate tangibile (posesiuni).
Vina = Emoţia de încălcare a regulilor relaţiei. Vina este simţită când încălcăm o regulă a relaţiei. Regula poate fi total nerealistă (“Trebuie să-i fac pe toţi fericiţi!”), dar dacă este o regulă şi este încălcată, va apărea vina. În unele cazuri de vină, persoana invocă vina, dar doar ca un mijloc de a evita responsabilitatea sau blamarea (“Mă simt atât de vinovat pentru…”)
Speranţa = Emoţia de promisiune/potenţial. Speranţa este amortizorul depresiei. Speranţa ne determină să continuăm ceva chiar şi în absenţa succesului. Speranţa ne menţine implicaţi în faţa eşecurilor şi a dezamăgirilor. Alternativa este lipsa de speranţă, care duce la depresie.
Rănirea = Emoţia orgoliului rănit. Experimentăm rănirea în faţa unei percepute respingeri de către aceia care vrem să ne accepte. Rănirea adesea conduce la plâns, ceea ce indică o nevoie de sprijin şi îngrijire.
Interes = Emoţia de angajare. Interesul conduce la o implicare într-o activitate care are potenţial de validare. Similar cu curiozitatea, care este legată mai mult de circumstanţe noi.
Gelozia = Emoţia de ameninţare a relaţiei. Gelozia ne determină să ne confruntăm cu o ameninţare la adresa statutului şi a relaţiei (ex., statutul fiind definit de relaţia noastră cu ceilalţi).
Panica = Emoţia de criză. Simţim panica atunci când ne găsim în situaţia în care ceva TREBUIE făcut şi nu avem nici o idee despre ce să facem. Circumstanţele crizei pot fi evidente sau ascunse.
Resentimentul = Emoţia de îndatorare. Este sentimentul pe care îl avem atunci când credem că cineva ne datorează ceva ce el sau ea nu reuşeşte să ne furnizeze. Poate fi ceva material sau pur şi simplu respectul care simţim că ne este datorat. Resentimentul este adesea asociat cu frustrarea, mânia sau dispreţul.
Tristeţea = Emoţia pierderii. Tristeţea este resimţită ca răspuns la conştientizarea pierderii şi a implicaţiilor sale. Ne motivează să căutăm înlocuirea şi grija. Adesea implică plânsul.
Ruşinea = Emoţia inacceptabilităţii personale. Implică conştientizarea unei responsabilitaţi centrale (a unui eşec sau unei vini ce nu poate fi schimbată) care poate duce la respingere din partea celorlalţi pentru că ştiu sau dacă ar şti.
Regret = Sentimentul pierderii finale. Coştientizarea pierderii unui obiect definitoriu al sinelui care nu se va întoarce sau care nu poate fi înlocuit (ex.: pierderea unei fiinţe iubite prin moarte, separare, despărţire, etc.).
.
Emoţii validante – Sentimente care ne permit să ne bucurăm de aspectele pozitive ale vieţii.
Fericirea = Mulţumirea. “Viaţa (viaţa mea) este aşa cum ar trebui să fie!” Fericirea este sentimentul pentru care ne străduim. Ne străduim să facem ca viaţa să fie o cale spre fericire. Cum ar trebui să fie viaţa depinde de opiniile individului.
Bucuria = Celebrarea existenţei. “Lumea este chiar mai bună decât puteam spera!” Similară cu exaltarea, extazul, veselia.
Iubirea = Emoţia care conectează. Iubim obiectele (oameni, animale, lucruri) care ne permit să ne simţim bine cu noi; care ne dau şansa de a ne simţi “demni de iubit”. Iubirea poate fi combinată cu dorinţa sexuală, securitatea, dependenţa, posesivitatea şi alte sentimente.
Mândria = Emoţia de validare a valorii. Mândria este senzaţia că existenţa noastră are valoare în ochii celorlalţi. Mândria ne permite să ne bucurăm de o “treabă bine făcută”.