Inteligența emoțională ne permite să participăm mai conștient la propriile sentimente și acțiuni, să avem mai mulți prieteni și/sau relații mai deschis și mai autentice cu prietenii pe care îi avem, să ne putem monitoriza și susține progresul în atingerea obiectivelor proprii. Explorarea inteligenței emoționale ne face nu doar mai fericiți, ci ne face capabili să ne automotivăm, să gestionăm eficient stresul din viața de zi cu zi, să soluționăm constructiv conflictele, să încurajăm, să consolăm, să disciplinăm, să purtăm discuții dificile, să ne exprimăm emoțiile în diferite contexte culturale de care aparținem(familie, loc de muncă, comunitate) etc.
Analiza emoțiilor
Ce sunt emoțiile?
Sunt numeroase definițiile date emoțiilor, dar cercetările mai recente definesc emoția ca „o conexiune transformativă între minte și corp. Acea misterioasă comunicare, la nivel de mecanică cuantică, prin care informația se transformă în materie și prin care organismele noastre sintetizează, la nivel chimic, actul conștiinței.”(Candance Pert – Moleculele Emoțiilor, 1977)
Răspunsurile noastre emoționale(furia, suferința, depresia, bucuria..) pot fi influențate sau chiar controlate de noi, dar nu le putem porni sau opri la comandă. Corpul nostru are nevoie de timp pentru a metaboliza aceste componente chimice(adrenalina, dopamina, oxitocina, cortizolul etc). Chimia din spatele emoțiilor ne poate ajuta să ne schimbăm perspectiva și să privim lumea prin ipostaze atitudinale diferite în funcție de felul în care ne simțim. De exemplu: atunci când, prin dialog interior, dezvoltăm și menținem gânduri pozitive cu privire la noi și la lumea din jur, noi dezvoltăm și susținem stări emoționale pozitive, cum ar fi ingeniozitatea, optimismul, motivația intrinsecă etc. emoțiile formează un câmp de informație specializată pe care noi îl putem detecta și decoda prin intermediul unor limbaje instinctuale, arhaice: expresivitatea facială, mirosurile, postura corporală.
Ființele umane sunt capabile însă să atingă un nivel superior al expresivității emoționale: cel al interpretării(prin intermediul inteligenței cognitive și cu ajutorul limbajului semantic). Deci, emoțiile se referă la ceea ce simte o persoană angajată într-o relație, iar inteligența emoțională se referă la felul în care o persoană raționează utilizând emoțiile sau cum emoțiile îi asistă gândirea. Noi generăm continuum și transmitem către ceilalți energie emoțională. Este foarte important însă să fim atenți la măsură. Prea multă energie emoțională îi face pe ceilalți să ne evite sau să se refugieze în spatele unor mecanisme de apărare, blocând procesul de comunicare. Prea puțină energie emoțională ar putea însemna ca alții să profite de noi, să nu ajungem niciodată să dezvoltăm relații autentice cu persoanele importante din viața noastră sau să nu reușim să ne motivăm pentru a îndeplini acele visuri care dau sens vieții noastre.
Analfabetismul emoțional poate fi definit ca imposibilitatea înțelegerii, etichetării și administrării emoțiilor noastre, imposibilitatea înțelegerii și acceptării emoțiilor celorlalți. Se manifestă prin: sensibilitate exagerată, reacții puternice, sentimente de epuizare, de copleșire la orice fel de schimbare, lipsa empatiei, gândire în alb și negru, vulnerabilitate crescută la tulburări emoționale, imposibilității cuantificării impactului cuvintelor rostite asupra celorlalți, lipsa tactului în comunicare, abilități sociale rigide de la asertivitate jignitoare la narcisism, rasism, sexism și o nevoie obsesivă de a avea dreptate, decizii bazate doar pe emoții, fără a le trece prin filtrul rațiunii și altele.
O persoană analfabetă emoțional caută explicații în exterior pentru reacțiile ei inadecvate sau exagerate. Putem fi triști sau supărați pentru situații care nu au legătură cu noi. Sau putem fi îngrijorați de ceva ce nu este real sau iminent. Aceste reacții suc la stres anxietate, care pot afecta sistemul imunitar, inima creierul și alte organe vitale. Analfabetismul emoțional poate genera probleme de comunicare pentru că persoane poate avea dificultăți în înțelege și a exprima propriile emoții, în a înțelege emoțiile celorlalți. O persoană nefamiliarizată cu emoțiile va avea dificultăți în a arăta că este afectată de un comportament, de ceea ce spune și face altă persoană; nu știe cum să spună că are nevoie de ajutor sau sprijin, cum să recunoască sentimentele celorlalți sau cum să prevină sau să rezolve un conflict. Nu știe cum să poarte o discuție dificilă cu o persoană semnificativă din anturajul ei. Toate acestea pot duce la izolare socială, lipsă de încredere, pierderea prietenilor sau partenerilor. Dar poate cel mai grav este că analfabetul emoțional nu se cunoaște pe sine, nu-și cunoaște valorile și scopurile; nu știe ce îi place și ce nu îi place, ce o face fericită sau nefericită, ce îl motivează sau ce îl dezamăgește. Toate acestea pot duce la confuzie existențială, lipsă de sens, depresie și un sentiment de a nu-ți trăi propria viață.
Analfabetismul emoțional nu este o boală incurabilă sau permanentă. Maturitatea fizică poate contribui și la maturizarea emoțională, dar nu în mod necesar sau automat . Pentru maturizarea emoțională sunt necesare intervenții specifice și intenționate care să ajute persoana să-și formeze și să dezvolte abilitățile și competențele emoționale.
Alfabetizarea emoțională înseamnă să înveți să înțelegi stările emoționale proprii și ale celor din jur, să îți gestionezi emoțiile, să știi să le exprimi corect în raport cu situațiile și cu persoanele din jurul tău. Alfabetizarea emoțională este un proces de lungă durată: începe în copilăria timpurie și depinde foarte mult de părinți. Copilul are nevoie mereu de validare emoțională, el caută acceptarea experienței emoționale din partea celor din jur. Dacă această validare este făcută în mod constant și adecvat, atunci copilul poate identifica și gestiona propriile emoții. Dacă emoțiile pe care copilul le trăiește nu sunt validate sau sunt ignorate, judecate, respinse atunci copilul va presupune că emoțiile respective sunt dușmanii săi și trebuie să le reprime, să le ascundă, să le țină sub obroc.
Avantajele alfabetizării emoționale sunt numeroase și benefice: îți dai seama de importanța emoțiilor în sănătatea fizică și emoțională, înțelegi emoțiile celorlalți, te integrezi mai bine în societate și ești acceptat mai ușor, te cunoști mai bine, te accepți cu toate trăirile, îți îmbunătățești stima de sine și încrederea în tine, reacționezi mai ușor la emoții indiferent de natura lor, mai puți stres și anxietate în viața ta, ești motivat să duci la final obiectivele pe care ți le-ai stabilit, ești mai empatic și mai tolerant cu diversitatea etc.
Prevenirea analfabetismului emoțional se realizează printr-un proces de conștientizare, învățare și repetare a unor comportamente sanogene: învață să recunoști ce simți, învață termeni care exprimă emoții, sentimente; acceptă ceea ce simți fără să judeci, fără să negi sau să reprimi; vorbește despre emoțiile tale cu persoane în care ai încredere, ai răbdare cu emoțiile tale, nu le reprima și nu le ascunde; învață să exprimi emoțiile liber, chiar și atunci când emoțiile sunt negative; învață să gestionezi propriile emoții și, mai ales, cum să schimbi meteorologia emoțională prin discurs interior.
Educația clasică nu-și bate capul cu emoțiile poate pentru că, așa cum spune Alain de Botton, suntem moștenitorii viziunii romantice asupra emoțiilor. Romantismul preferă să lase cale liberă emoțiilor spontane, concentrându-se asupra rațiunii. „Pe cât de bine ne pricepem la mașinăriile și tehnologiile noastre, pe atât de nătângi suntem în gestionarea emoțiilor.(Alain de Botton – O educație emoțională, 2019)
Portretul unei persoane inteligente emoțional
O persoană inteligentă emoțional își alocă timpul necesar pentru a-și da seama ce îi conferă sens vieții sale profesionale și are încrederea și tenacitatea de a încerca să găsească un echilibru între prioritățile sale interioare și solicitările venite din parte lumii exterioare. O persoană inteligentă emoțional știe că iubirea este o calitate și nu un sentiment și că presupune încredere, vulnerabilitate, generozitate, umor, înțelegere sexuală și resemnare selectivă. O persoană inteligentă emoțional știe să spere și să fie recunoscătoare și, în același timp, să rămână fermă în fața structurii esențialmente tragice a existenței. O persoană inteligentă emoțional știe că nu va putea fi sănătoasă psihic decât în anumite privințe și doar în anumite momente, dar se dedică înțelegerii lipsurilor sale și îi avertizează pe alții la momentul potrivit despre acestea, cu scuzele de rigoare și cu carismă. O educație emoțională de succes ar trebui să folosească două instrumente: arta și ritualul. Mila și compasiunea, curajul și demnitatea nu pot fi înțelese dacă folosim doar o proză simplă, scrisă de mâna omului pe paginile unei cărți sau transmise pe un ton monoton din fața clasei. Ideile trebuie să fie amplificate de artă pentru a ajunge așa cum trebuie la inteligența noastră ruginită. Ideile, oricât de nobile, tind să aibă nevoie de puțin ajutor din parte esteticii. Pe de altă parte, ritualul nu își propune să ne învețe nimic nou; el vrea să le dea o formă convingătoare lucrurilor pe care credem că le știm deja. Vrea să transforme credințele noastre teoretice în obiceiuri. Ritualurile sunt o rută externă obligatorie pentru autenticitatea interioară. Ceea ce ne oprește să ne rezolvăm problemele emoționale este convingerea fundamentală că acestea sunt prea puțin importante pentru a fi luate în calcul. Dar, din păcate, problemele cele mai presante cu care se confruntă omenirea nu sunt cele materiale, ci se referă la extreme ale singurătății, ale anxietății și suicidului, despărțiri, furie, umilire, depresie etc. Siguranța materială și abundența nu par a contribui la atenuarea afecțiunilor psihologice, ci dimpotrivă, uneori sunt chiar condiții favorizante a acestor probleme.
Cum pot afla dacă sunt „inteligent emoțional”?
- Folosesc un instrument psihometric din sfera inteligenței emoționale:
- EQ-i și /sau EQ360
- TESI – Evaluarea inteligenței socio-emoționale a echipei
- MSCEIT – Testul de inteligență emoțională Mayer-Salovey-Caruso
- EISA- Inventarul abilităților specifice inteligenței emoționale
EQ Total este coeficientul de inteligență ca rezultantă a cinci scale multifactoriale:
Scala Autoaprecierii – abilitățile necesare pentru a dezvolta, a menține și a înțelege propria persoană în mod eficient
- Imagine de Sine
- Autoactualizare
- Autoconștientizare Emoțională
Scala Autoexprimării – abilități de comunicare care facilitează interacțiunile cu ceilalți
- Expresivitate Emoțională
- Asertivitate
- Independență
Scala Interpersonală – se referă la gradul de eficiență cu care un individ se integrează și se angajează în mediul social
- Relaționare Interpersonală
- Empatie
- Responsabilitate Socială
Scala Luării de Decizii – abilități care ne pot ajuta sî ne coordonăm reacțiile emoționale și conștientizarea emoțională cu felul în care ne implicăm în activități și luăm decizii
- Rezolvarea de Probleme
- Testarea Realității
- Controlul Impulsurilor
Scala de Management al Stresului – măsoară percepția performanței personale în a gestiona și a ne adapta la tensiunea, dezamăgirea și durerea pe care ni le poate provoca simplul fapt că trăim într-o lume imperfectă
- Flexibilitate
- Toleranță la Stres
- Optimism
Fericirea/ Starea de bine ne arată care este nivelul satisfacției personale în momentul prezent, reprezentând o corelație între subscalele Imagine de Sine, Optimism, Relaționare Interpersonală și Autoactualizare.
- Introspecția – este o modalitate de a descifra arhivele experiențelor noastre, de a înțelege conținutul bizar al propriei minți. Nu este o cale ușoară spre introspecție, poate pentru că fluxul conștiinței noastre nu este o destinație fixă, ci un spectru mereu în mișcare, nefocalizat, vaporos a cărui natură poate fi dedusă doar retrospectiv, din amintiri tulburate de multiplele date care pătrund în noi în fiecare moment. Conștientizarea de sine este mai degrabă apanajul celor care meditează în mod constant și cu tenacitate. Cei mai mulți dintre noi suntem experți în ignoranța de sine. Suntem iritați sau triști, vinovați sau furioși, fără vreun sens credibil pentru nemulțumirile noastre. Distrugem o relație care ar fi putut să meargă, din cauza unui impuls pe care nu îl putem explica. Nu suntem capabili să ne cunoaștem talentele la timp și ne copleșesc valurile de persecuție. Plătim un preț mare pentru ignoranța de sine pentru că toate sentimentele și dorințele neanalizate persistă și își distribuie energia aleatoriu pe parcursul vieții noastre. Ambiția necunoscută din noi apare ca panică, invidia se transformă în amărăciune, nervozitatea se transformă în furie, iar tristețea în depresie. Tot acest material negat erupe și pătrunde în sistem, provocând efecte psihice și corporale: ticuri dăunătoare, impotență, comportamente compulsive, tristețe de nedepășit etc.
Atunci când apelăm la introspecție avem nevoie de o atitudine critică față de procesele noastre de gândire. Așteptările noastre trebuie să fie realiste pentru că mintea noastră nu numai că are nenumărate cotloane greu de pătruns, ci și adevărate puncte oarbe. Cu cât ne adâncim mai profund în introspecție, cu atât devenim mai conștienți de capcanele minții. Vom continua să judecăm greșit situațiile și sentimentele provocate de acestea. Nici nu vom obține un set de noi certitudini solide despre cine suntem cu adevărat; poate, cel mult, recunoașterea faptului că ne cunoaștem prea puțin și așa va fi mereu. Scepticismul emoțional înseamnă să înțelegem că s-ar putea să fim trași pe sfoară în mod repetat de mintea noastră. Partea emoțională a minții noastre neagă, minte, evadează, uită și creează obsesii, ne ghidează către scopuri care nu o să ne aducă satisfacția de care eram convinși inițial. A înțelege asta, s-ar putea să fie începutul singurului tip de inteligență de care vom fi vreodată capabili.
Dincolo de toate acestea, fiecare dintre noi este recipientul unei vaste și complexe moșteniri emoționale, decisivă în a determina cine suntem și cum ne vom comporta. Cel mai greu este faptul că nu suntem conștienți de modul în care această moștenire emoțională ar putea să ne influențeze gândirea. Interpretăm ceea ce se întâmplă aici și acum – ce a vrut să spună un prieten prin tăcerea lui, care sunt lucrurile de care suntem responsabili, de permisiunea cui avem nevoie etc – pe baza așteptărilor pe care le-am hrănit ani buni și a căror natură reală am
uitat-o. transferăm vechi presupuneri și moduri de gândire în realitatea contemporană. Vezi testele proiective: Rorschach, Holtzman, TAT etc. Saul Rosenzweig a elaborat niște teste care separă modurile noastre înnăscute de a aborda umilirea. Persoana a cărei moștenire emoțională este una solidă, va tinde să fie flexibil atunci când cineva îl rănește sau se poartă urât cu el. nu va fi o catastrofă, ci doar câteva momente neplăcute. Dar un asemenea verdict i se va părea complet străin unei persoane care a moștenit un fundal al rușinii și disprețului de sine, ce caută să fie neîncetat reconfirmată prin incidentele din prezent. Maturitatea implică acceptarea cu bunăvoință a ideii că suntem cu toții – asemenea marionetelor – manipulați de trecut. Odată ce vom fi în stare să gestionăm asta, va fi nevoie, de asemenea, să ne dezvoltăm capacitatea de a judeca și de a acționa în timpul și spațiul ambigue din prezent, cu mai multă corectitudine și neutralitate.
- Cunoașterea trecutului Petrecem aproximativ 25000 de ore în compania părinților, până la vârsta de 18 ani și nimeni nu scapă din această experiență fără vreo traumă. Chiar dacă am fost îngrijiți cu atenție și tratați cu iubire, chiar dacă figurile parentale și-au îndeplinit atribuțiile cu cea mai mare grijă și devotament, putem considera că în majoritatea anilor din tinerețea noastră am întreținut un fel de rană psihologică adâncă sau la care ne putem referi ca la un set de „răni primare”. Durează aproape 2 decenii până să fim considerați adulți, timp în care suntem la mila acelei instituții denaturate pe care o numim acasă și a unor supraveghetori speciali pe care îi numim părinți. Oamenii mari din jurul nostru ne modelează comportamentul fără ca noi să putem alege. Intrăm în contact cu expresiile lor favorite, cu obiceiurile lor, cu felul în care reacționează la o amânare, cu modul în care ni se adresează când sunt furioși. Suntem extrem de vulnerabili, deopotrivă fizic și emoțional: nu știm cine suntem, de unde venim, de unde provin sentimentele noastre, de ce suntem triști sau furioși, de ce părinții noștri se comportă într-un anumit fel. Suntem condamnați să rămânem prinși într-un mediu care ne modelează într-un fel: atitudinile, ambițiile, fricile și înclinațiile părinților noștri nu pot fi refuzate. Nu ne dăm seama dacă cuvintele aspre pe care ni le-au spus provin dintr-o zi de muncă dificilă sau dacă provin din însăși copilăria lor. Copiii cred că dacă părinții se ceartă asta înseamnă că lumea lor se va destrăma, pentru că pur și simplu copilul nu are capacitatea de a înțelege că certurile sunt normale într-o relație.
Copiii sunt vulnerabili și lipsiți de apărare în raport cu teoriile diferite ale părinților: a purta o anumită ținută vestimentară, a disprețui un anumit partid politic, a fi excesiv preocupat de curățenie sau a fi tolerant cu anumite comportamente. Copii nu pot merge altundeva: nu au o rețea socială extinsă la care să apeleze. Chiar și când lucrurile merg bine, copilăria este o închisoare ușor permisivă. Din cauza particularităților din primii noștri ani de viață, ne pierdem echilibrul. Nu trebuie ca cineva să ne facă ceva șocant, ilegal, sinistru sau malefic cu adevărat pentru a denatura complet totul. Chiar dacă toată lumea din jur ne-a oferit ceea ce a avut mai bun, la maturitate suntem nevoiți să tratăm câteva răni majore: suntem prea timizi sau prea asertivi, prea rigizi sau prea adaptabili, prea focusați pe succesul material sau excesiv de nepăsători privind averea; suntem nepomenit de naivi sau extrem de cu picioarele pe pământ, ne sustragem de la riscuri sau le abordăm nechibzuit; suntem hotărâți să nu ne bazăm niciodată pe cineva sau căutăm cu disperare să fim completați de o altă persoană. Enciclopedia dezechilibrelor emoționale este o carte fără final.
Rănile emoționale
Suntem într-un anume fel, pentru că în copilărie am fost direcționați pe o traiectorie aleasă de părinți. Imaturitatea emoțională specifică vârstei și analfabetismul emoțional ne-au făcut să confundăm temperamentul cu destinul. Credem că suntem obsedați de control, că suntem extrem de competitivi și că asta nu se poate schimba.
a. Dacă am trăit în preajma unui părinte extrem de competitiv și perfecționist, atunci ne putem refugia în nereușită.
b. Dacă am experimentat toată copilăria nesiguranța materială, atunci vom face eforturi susținute să depășim limitele în ce privește banii și prestigiul social.
c. Dacă unul din părinți a fost disprețuitor, vom adopta un model de evitare emoțională.
d. Protecția excesivă din primii ani poate conduce spre timiditate și, în fața oricărei situații complexe, la panică.
e. Un părinte mereu ocupat va cataliza un comportament ce caută atenția în mod excesiv.
Când un copil suferă de pe urma unui adult, el crede că ceea ce i se întâmplă se datorează faptului că este greșit.
Dacă cineva îl umilește, îl ignoră sau îl rănește este pentru că, în sine, el este imbecil, dezgustător și ușor de neglijat.
Tiparele comunicaționale sunt influențate semnificativ de moștenirea familială. Un copil nu are capacitatea interioară de a-și explica cauza unui tipar comunicațional greșit. Nu au încrederea, stăpânirea de sine și dexteritatea verbală pentru a-și impune punctul de vedere cu calm și cu autoritatea necesară. În aceste condiții copilul poate experimenta:
- Fie reacții dramatice exagerate – insistență, cicăleală, răbufniri, strigăte
- Fie o lipsă extremă de reacție – îmbufnare, tăcere ursuză, evitare
Rănile copilăriei necoștientizate tind să ne predispună la generalizări la scară largă, de tipul că orice dificultate financiară va declanșa un dezastru. Dezechilibrele noastre nu își dezvăluie în mod clar originile. Nu știm cu certitudine:
- De ce ne îndepărtăm așa cum o facem?
- De ce suntem nervoși atât de des?
- De ce avem un aer atât de mândru, de trufaș?
- De ce depășim mereu orice termen?
- De ce ne agățăm excesiv de cei pe care îi iubim?
Suntem judecați pe baza comportamentelor generate de rănile noastre și nu pe seama rănilor însele.
Dincolo de toate acestea, tindem să adoptăm o atitudine sentimentală față de trecut: ne amintim lucrurile frumoase, ne uităm la pozele cu personaje fericite și în contexte fericite și suntem amnezici când vine vorba să examinăm experiențele care ne-au traumatizat. Este umilitor să ne imaginăm că evenimentele petrecute cu atât de mult timp în urmă ne-ar putea influența sentimentele și acțiunile din prezent. Ajunși adulți, începem să percepem lumea din perspectiva unui adult și nu mai avem energia empatică de a încerca să înțelegem strania lume interioară a unei persoane mici.