- Ce înseamnă să fii matur din punct de vedere emoțional? Termenul „maturitate” se asociază cu diferiți alți temeni: maturitate fizică, maturitate socială, maturitate politică, maturitate sexuală, maturitate psihologică, maturitate spirituală etc. unele „maturități” sunt mai ușor de identificat și de caracterizat, altele sunt mai ambigue/ambigui. Așa este maturitatea emoțională.
- Cum se comportă o persoană ajunsă la maturitate emoțională?
- La ce vârstă poți să spui că ești matur din punct de vedere emoțional? Greu de zis: unii sunt maturi emoțional la 14/15 ani, alții nici la 65.
- Care sunt caracteristicile unei persoane mature din punct de vedere emoțional?
- Poți fi matur fizic și imatur emoțional?
- Exista grade de maturizare emoțională sau vorbim de o caracteristică monobloc?
- Poți fi matur emoțional într-un aspect al vieții tale(cariera, de exemplu) și imatur emoțional în relația de cuplu?
- Există diferențe de gen în ce privește maturitatea emoțională?
- Maturizarea emoțională este influențată de educație sau este înscrisă în codul genetic, ca predispoziție nativă?
- Ce poate face educația pentru o maturizare emoțională adecvată(nu zic școala, că școala noastră este foarte imatură din punct de vedere emoțional: ea se axează exclusiv pe inteligența academică, cu convingerea că a ști tabla înmulțirii este mai important decât a-ți identifica și gestiona emoțiile)?
- Putem grăbi maturizarea emoțională sau trebuie doar să așteptăm să se întâmple, așa cum se produce maturizarea fizică?
- Dacă am putea grăbi maturizarea emoțională, ar fi benefic să o facem? Adică am vrea să avem un copil de 4 ani cu o maturitate emoțională specifică unui adult de 40 de ani?
- Cum putem dovedi că suntem maturi emoțional?
- Ce anume din comportamentul unei persoane face dovada imaturității emoționale?
- Ce faci dacă constați că te-ai căsătorit și ai făcut 2 copii cu o persoană imatură din punct de vedere emoțional?
- Dacă ai familie și copii este un semn că te-ai maturizat emoțional?
Nici nu m-am gândit până acum la acest subiect. Dacă subiectul acesta ar fi un subiect de dezbatere academică sau un capitol în manualul de psihologie am putea fi mai câștigați? Adică ar putea influența starea de bine a nației, a comunității, a familiei, a individului faptul că dezbatem un astfel de subiect în mod intenționat?