Angoasa = se caracterizează printr-o stare de disperare psihică, în care am sentimentul că sunt limitat, restrâns în spațiul meu și, mai ales, sufocat în dorințele mele. Mă simt limitat de granițe care în realitate nu există. „Mă simt prins într-o capcană”. Nu îmi pot exprima furia. Sunt de acord cu faptul că oamenii îmi invadează spațiul privat și acest lucru se manifestă printr-o retragere în mine. Îmi las la o parte nevoile personale pentru a fi pe plac celorlalți, pentru a atrage iubirea de care am nevoie(chiar dacă există și alte moduri de a face acest lucru) . Trăiesc o insatisfacție profundă. Retragerea în mine mă face să îmi amplific emoțiile și emotivitatea în general, în detrimentul unui echilibru interior. Deoarece trăiesc într-o ceață, încrederea în mine este zdruncinată, fiind înlocuită de disperare și de invidie. Simt un anumit pericol, dar nu îl pot identifica. Îmi este teamă de viitor și de eforturile pe care trebuie să le fac pentru a-mi atinge scopurile. Am de făcut o alegere care mi se pare imposibilă. Nesiguranța mea are legătură cu faptul că, în loc să cred în puterea mea interioară, o atribui altcuiva, o persoană pe care o consider mai elevată, mai realizată decât mine. Vreau ca acea persoană să mă protejeze, ca și cum eu aș fi prea slab ca să am grijă de mine însumi. Caut un sens în viața mea. Mă simt la mila unui pericol de moarte, deoarece caut în exterior pe cineva sau ceva pe care să mă sprijin. Sunt plin de tristețe și mă simt prins, legat, comprimat, în lanțuri chiar. Nu mai am încredere în capacitățile mele. Care ar putea fi situația în care m-am simțit foarte strâns, în copilărie și pe care acum o reproduc fidel astăzi, după același model mental? (angoasa și claustrofobia se aseamănă prin aceeași senzație de a fi imobilizat, strâns) pentru corpul meu este foarte natural să împlinească nevoile psihice de bază: nevoia de aer, pentru a respira și a trăi, spațiul dintre mine și ceilalți, libertatea de a decide și de a discerne ce e mai bun pentru mine. Dacă, începând de acum, răspund așteptărilor mele față de viață, în primul rând, există șanse să îi las pe ceilalți să se ocupe de nevoile lor: astfel, voi fi mai în acord cu ei și fac acest lucru fără să le invadez spațiul vital, pentru că, dacă eu mă simt sufocat, acest lucru se întâmplă pentru că, îi sufoc, conștient sau inconștient, pe cei din jurul meu. Angoasa poate manifesta și ca o așteptare neliniștitoare și ca o teamă că se va „întâmpla ceva ”, cu o tensiune difuză, înspăimântătoare și adeseori, fără nume. Poate fi o tensiune legată de o amenințare concretă, neliniștitoare(precum o amenințare cu moartea, o catastrofă personală, o sancțiune). De multe ori este vorba despre o teamă fără un suport real, care poate fi perceput sau exprimat. De aceea, cauzele profunde ale unei angoase pot fi căutate de multe ori, în copilăria mea , având legătură cu o teamă de abandon, frica de a pierde iubirea unei ființe dragi și teama de suferință. Când trăiesc o astfel de situație, angoasa reapare la suprafață. De fiecare dată când apare una dintre aceste frici sau trăiesc o situație imaginară sau reală, inconștientul meu o percepe ca pe un semnal de alarmă: atunci când apare un pericol, angoasa este și mai puternică. Când sunt copil, angoasa se manifestă de obicei printr-o frică de întuneric și tendința de a fi izolat.
Angoasă = „Un vârtej aproape insuportabil și traumatizant de șoc, neîncredere, durere și neputință. Nu-ți vine să crezi că se întâmplă, îți taie răsuflarea.”(Brene Brown) Angoasa nu se instalează doar în respirație, în inima și mintea noastră, ci în tot corpul nostru, inclusiv în oase. Vezi tabloul „Angoasa” a lui Albert Schenek găzduit de Muzeul Victoria din Melbourne.
